Restricții de circulație în mai multe județe din cauza caniculei - Anunțul Infotrafic

Restricții de circulație în mai multe județe din cauza caniculei - Anunțul Infotrafic
Va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate drumurile naţionale
Centrul Infotrafic informează că, în condiţiile avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie pentru vineri, între orele 10,00 şi 20,00 va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate drumurile naţionale, drumurile expres şi autostrăzi din judeţele: Arad, Bihor, Caraş Severin, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Timiş.
Conform sursei citate, măsura este impusă pentru prevenirea degradărilor provocate de circulaţia traficului greu, pe anumite sectoare de drumuri naţionale pe care s-au finalizat lucrările de reabilitare şi prevenirea deformaţiilor majore ireversibile, cu pierderea stabilităţii straturilor rutiere.
Sunt şi excepţii pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizat mai mare de 7,5 tone: cele care transportă persoane, animale vii şi produse perisabile de origine animală sau vegetală; distribuie apă îmbuteliată sau hrană în zone calamitate; transporturile funerare şi poştale; cele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră sau prim ajutor, tractează vehicule avariate; livrează carburanţi şi mărfuri sub temperatură controlată; care se ocupă de salubrizare, transportă produse din exploatări agricole sau participă la exerciţii multinaţionale.
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











