Rata şomajului în România a scăzut uşor, la 3.09%, la sfârşitul lunii mai

Rata şomajului în România a scăzut uşor, la 3.09%, la sfârşitul lunii mai
Cei mai mulți șomeri, peste 180.000, sunt din mediul rural
Rata şomajului în România se situa, la finele lunii mai, la 3,09%, cu 0,01 puncte procentuale sub nivelul din luna anterioară, arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate vineri.
Astfel, în perioada analizată, numărul total de şomeri a fost de 248.909 de persoane, dintre care 49.751 şomeri indemnizaţi şi 199.158 neindemnizaţi. În cazul şomerilor indemnizaţi, numărul acestora a scăzut cu 2.192 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 1.567 de persoane, faţă de luna aprilie a acestui an.
Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor se prezintă în felul următor: 66.105 de şomeri proveniţi din mediul urban şi 182.804 de şomeri din mediul rural.
Potrivit sursei citate, numărul şomerilor femei era, la sfârşitul lunii mai, de 116.442 de persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 132.467 de persoane.
Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 şi 49 de ani (65.314), urmaţi de cei cu vârste de peste 55 ani (55.843), iar la polul opus se aflau persoanele între 25 şi 29 de ani (14.260).
Referitor la structura şomajului, în funcţie de nivelul de pregătire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (31,76%).
De asemenea, şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 34,9% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,5%. AGERPRES
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











