Primul autobuz hibrid, în teste, la Satu Mare. Autoritățile, încântate

autobuz_hibrid
Primul autobuz hibrid, din cele 20 pe care Primăria municipiului Satu Mare a anunțat că le va achiziționa, a ajuns deja pentru a fi testat la Satu Mare.
Acesta se află în curtea operatorului public de transport local Transurban. Autobuzul prezentat astăzi nu va rămâne la Satu Mare, acesta fiind adus doar pentru a putea fi văzut de autorități și sătmăreni, fiind posibil ca de anul viitor să circule pe drumurile din Satu Mare.Primarul Kereskenyi Gabor, directorul Transurban, Ionuț Bujor, și directorul Mercedes, Bogdan Aldea, au prezentat un model de autobuz hibrid de care ar putea beneficia călătorii din municipiul Satu Mare. Proiectul se află momentan în faza de licitație, mâine fiind termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru cele 5 autobuze noi Euro 6 Diesel. În ceea ce privește autobuzele hibrid, procedura pentru obținerea acestora va începe în curând, urmând să fie achiziționate din fonduri europene. Situația actuală a parcului de vehicule cuprinde un număr de 53 de autovehicule de transport rutier de persoane, din care 49 sunt funcționale. Un număr de 4 autobuze sunt programate pentru casare, acestea având o vechime ce variază între 23 și 43 de ani. 57% din parcul rutier și-a depășit durata de exploatare. Studiul de oportunitate a propus achiziționarea de autobuze hibride în număr de 15 bucăți autobuze hibride medii (cu trei uși) și a cinci bucăți autobuze hibride articulate (cu patru uși).
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











