Premieră | Filmare din avion a Variantei de Ocolire Satu Mare

centura+satu+mare4
Asociația Pro Infrastructură a realizat o filmare din avion a Variantei de Ocolire Satu Mare, cel mai important proiect de drum național nou aflat în execuție, antreprenorul înregistrând o mobilizare bună și un avans semnificativ până în prezent.
Din cei aproape 20 de km ai centurii, 14 km vor fi la profil de două benzi pe sens și separator median, iar restul vor avea o singură bandă pe sens. Proiectul mai cuprinde trei intersecții la nivel, patru noduri rutiere, 10 poduri/pasaje și 2 parcări de scurtă durată, cea mai importantă lucrare fiind podul peste Râul Someș în lungime de 650 m.[embed]https://www.youtube.com/watch?v=QZxziFLAcAo&t=320s[/embed]
Termenul de execuție este de 18 luni
, dar o estimare realistă pentru finalizarea șantierului este trimestrul IV al anului 2020, din cauza volumului mare de muncă și a complexității lucrărilor rămase, conform celor de la Asociația Pro Infrastructură.Valoarea totală a proiectului este de
403.111.049,08 lei
și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-256.509.000,03 lei, 25% contribuția proprie- 85.502.999,99 lei, restul de 61.099.049,06 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA. Proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020.[gallery ids="42674,42675,42676"]
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














