Pierderi de circa 40%, pentru fermierii din Satu Mare, din cauza ploilor

Pierderi de circa 40%, pentru fermierii din Satu Mare, din cauza ploilor
Fermierii sătmăreni au probleme mari după ploile torențiale care au căzut
Fermierii sătmăreni au probleme mari după ploile torențiale care au căzut în ultima perioadă în județ. Aceștia spun că au înregistrat pierderi de aproape 40% la culturile de toamnă și primăvară, astfel că au cerut sprijinul Instituției Prefectului Satu Mare.
Un număr de 38 de societăți comerciale din domeniul agriculturii, alături de fermieri persoane fizice au depus un memoriu la Instituția Prefectului privind problemele cu care se confruntă în acest moment, probleme datorate în principal condițiilor meteorologice nefavorabile din ultima perioadă.În acest an agricol, foarte dificil din punct de vedere meteorologic, cu ploi abundente, județul Satu Mare fiind situat în cea mai mare parte într-o zonă de șes, toate culturile agricole au fost afectate. Culturile, atât cele de toamnă (rapiță și cereale păioase), au înregistrat pierderi de 35-40% datorate băltirilor îndelungate de timp, cât și cele de primăvară, deoarece nu s-au putut efectua arăturile de toamnă, pregătirea patului germinativ fiind de slabă calitate sau neputându-se realiza deloc, însămânțarea porumbului, a florii soarelui și a altor culturi de primăvară desfășurându-se în condiții grele sau deloc.Agricultorii sătmăreni solicită sprijin să se amâne termenul de depunere a modificării cererii unice de plată fără penalizări, deoarece nu se va putea însămânța toată suprafața de teren conform situației depuse până la 17.05.2021 – termenul final de depunere a cererilor de plată la APIA.Prefectul Altfatter Tamas consideră că printr-o decalare a acestui termen de la 18.05-31.05.2021 la 01.06-15.06.2021 nu s-ar aduce sprijin doar societăților comerciale agricole ci și tuturor persoanelor fizice și juridice care au profil de activitate agricol din județ care se confruntă în această perioadă cu situația de a nu putea da curs lucrărilor specifice de primăvară, datorită ploilor abundente și a băltirilor îndelungate.În acest sens, sprijină demersul agricultorilor și a transmis Ministerului Agriculturii ca prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură să se aibă în vedere pentru Campania 2021 amânarea cu două săptămâni a termenului de depunere a modificărilor la cererile de plată APIA, fără penalizări.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News










