Peste 30.000 de certificate de cazier eliberate în 2018
8 feb. 2019, 08:29
Actualizat: 8 feb. 2019, 08:29

ipj sm
Articol scris de Scris de Paduraru Georgiana
În anul 2018, polițiștii din cadrul Serviciului Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, au eliberat 30.322 de certificate de cazier, cetățenilor care le-au solicitat.Serviciul Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare este serviciul care organizează activitatea de verificare a cererilor şi de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice, în sistem automat, după caz, sub coordonarea Direcţiei Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă. Astfel, în perioada de referință, polițiștii de la structura de profil au eliberat 30.322 de certificate de cazier persoanelor care au solicitat. Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România. Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării. Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate. În judeţul Satu Mare sunt două ghişee de eliberare a certificatului de cazier (un ghişeu la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare, Poliţia Municipiului Carei, Poliţia Negrești Oaș și Poliția Tășnad). Programul ghişeelor de lucru cu publicul, dar şi informaţii suplimentare legate de eliberarea certificatelor de cazier se găsesc afişate pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











