Pârtia de schi de la Luna Șes se deschide în luna decembrie

luna ses1
Pârtia de schi de la Luna Șes, în curs de finalizare. O comisie de lucru de la Consiliul Județean Satu Mare a vizitat azi șantierele în desfășurare de la Luna Șes.
[gallery ids="90443,90444,90445"]
Executantul lucrării de montare a instalației pe cablu, amenajare a pârtiei de schi și a sistemului de înzăpezire al pârtiei a comunicat faptul că acestea vor fi finalizate până la începutul lunii decembrie 2019, potrivit conducerii Consiliului Județean.
În prezent, se lucrează la montarea instalației de transport pe cablu CD4, amenajarea pârtiei de schi și la sistemul de înzăpezire a pârtiei, precum și la înmagazinarea apei printr-o acumulare permanentă pentru tunurile de zăpadă.Delegația condusă de vicepreședintele Ioan Rus, din care au făcut parte directorul Direcției Tehnice, Ioan Șereș și angajați din cadrul aparatului de specialitate ai Consiliului Județean Satu Mare s-a întâlnit cu responsabilii tehnici cu execuția lucrărilor din partea constructorilor și diriginților de șantiere, pentru a analiza stadiul lucrărilor la cele două obiective de investiții enumerate mai sus.
”Se înregistrează un progres la executarea ambelor obiective de investiții. Executantul lucrării de montare a instalației pe cablu, amenajare a pârtiei de schi și a sistemului de înzăpezire al pârtiei a comunicat faptul că acestea vor fi finalizate până la începutul lunii decembrie 2019”
, potrivit conducerii CJ.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News










