Nereguli descoperite la un restaurant din Carei de inspectorii DSVSA Satu Mare
26 oct. 2018, 08:02
Actualizat: 26 oct. 2018, 08:02

restaurant
Articol scris de Scris de Paduraru Georgiana
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au amendat conducerea unui restaurant din Carei. Ca urmare a neregulilor constatate în timpul verificărilor, inspectorii DSVSA au aplicat o amendă contravențională în valoare de 1.200 lei unui restaurant din Carei, pentru nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor privind întreținerea spațiilor de lucru. În ultima săptămână, inspectorii DSVSA Satu Mare au efectuat 94 acțiuni de control. Verificările au vizat: depozite alimentare, unități de alimentație publică, zone de agrement și pensiuni, unități de vânzare cu amănuntul, supermarketuri, piețe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unități ambalare produse de origine non animală, depozite, unități de procesare carne, unități procesare lapte. În cadrul acțiunilor tematice, au fost urmărite următoarele aspecte, respectarea condițiilor generale de igienă, originea materiilor prime și existenta documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea si etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman și existența echipamentelor de protecție. Și în această săptămână continua acțiunile de verificare efectuate de inspectori de specialitate din cadrul DSVSA a unităților bucătării din cantine școlare, grădinițe, restaurante, unități catering, baruri, chioșcuri alimentare din incinta unităților de învățământ din județ.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











