Advertising
Mircea Dinescu își lanseză la Satu Mare ”Colierul din bomboane de colivă”
11 apr. 2019, 14:29

mircea-dinescu-lansare-carte
Articol scris de Scris de Paduraru Valentin
După o îndelungată absență de pe scena literară (ultima lui carte de poezie a apărut în 2010, iar penultima în 1996), Mircea Dinescu revine cu acest nou volum.
În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor de Nord Vest și Cenclul Cronograf, marți 16 aprilie 2019, la ora 17:00, la restaurantul ”Dana II”, Piața Libertății 2 (din Centrul Vechi) va avea loc lansarea cărții ”Colierul din bomboane de colivă” aparținând celebrului poet, Mircea Dinescu.
- ”Am scos de curând o carte, se cheamă ”Colierul din bomboane de colivă”. Acest titlu este, de fapt, o cochetare cu moartea, deşi, eu am scris despre moarte şi în prima mea carte. Erau versuri de dragoste, dar celebra mea poezie, respectiv Sunt tânăr, doamnă era, defapt, un soi de dat cu tifla morţii, dar este o poezie de dragoste. Aceasta este o poezie pe care am scris-o în clasa a XI-a, la liceu. În 1967, am publicat prima poezie în revista Luceafărul. În 1968 a avut loc intrarea mea în arena literaturii române. Am devenit cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor, din 1971 până în 1980”, a spus Dinescu.
Cititorii care vor participa la întâlnirea cu marele poet vor avea parte cu siguranță, de un adevărat spectacol, în care maestrul va vorbi despre poezie, gastronomie și starea actuală a acestora, în stilul său inconfundabil.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














