Mașină furată din străinătate, descoperită în vama Petea

seat-furat
În această dimineață, în jurul orei 05.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român F.A., în vârstă de 50 de ani.
Acesta conducea o platformă marca Mercedes Sprinter, cu ajutorul căreia transporta un autoturism marca Seat, fără plăcuțe de înmatriculare. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul marca Seat era semnalat ca fiind furat din Austria din data de 31.07.2019.Drept urmare, autoturismul, în valoare de aproximativ 16.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Trecere al Frontierei Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.Reamintim că în data de 10 august, tot în Punctul de Trecere a Frontierei Petea au mai fost depistate și indisponibilizate de către polițiștii de frontieră două autoturisme mărcile Jaguar (în valoare de 94.000 lei) și Kia (în valoare de 18.800 lei) deoarece figurau ca fiind căutate de către autoritățile din Italia și Belgia.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














