MAI cere ca toate convorbirile jandarmilor din timpul protestelor diasporei din 10 și 11 august 2018 să fie declasificate
23 nov. 2019, 07:46
Actualizat: 23 nov. 2019, 07:46

MAI cere ca toate convorbirile jandarmilor din timpul protestelor diasporei din 10 și 11 august 2018 să fie declasificate
Articol scris de Scris de Realitatea de Satu Mare
Jandarmeria Română trebuie să ordone tuturor unităților crearea de comisii pentru avizarea declasificării
Înregistrările cu toate convorbirile jandarmilor efectuate prin sistemul „TETRA”, la misiunile din perioada 10 – 11 august 2018, care au avut loc în timpul protestului diasporei, vor fi declasificate. În acest sens s-au primit ultimele avize necesare pentru modificarea indicativelor fonice folosite de unitățile din cadrul Jandarmeriei Române, fapt care permite declasificarea înregistrărilor.
Astfel, Ion Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a dispus conducerii Jandarmeriei Române să ordone ca toate unitățile care au clasificat convorbiri să formeze comisiile pentru a aviza declasificarea lor în cel mai scurt timp.
„Întregul volum de comunicații radio din 10 și 11 august 2018 al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române, Direcției de Jandarmi a Municipiului București, cât și al Grupărilor de Jandarmi Mobile Craiova, Bacău și Ploiești, va fi declasificat și pus în următoarea săptămână la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție, Secției Parchetelor Militare, respectiv Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. (D.I.I.C.O.T.), în vederea utilizării acestuia, în activitatea de cercetare penală”, se arată într-un comunicat de pe site-ul MAI.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











