Inițiativă | Școală cu predare în limba germană, la Carei

scoala-germana-carei
Forumul Democrat German (FDG) dorește să înființeze o școală cu predare în limba germană în sediul Centrului Cultural German din municipiul Carei.
”Au inceput lucrările la Centrul Cultural German din Carei. Vom reabilita această clădire istorică. Am fost împreună cu președintele FDG Oradea, Arnold Theiss, la fața locului pentru a vedea stadiul lucrărilor. Sperăm ca anul viitor să inaugurăm această locație”
, se arată într-o postare pe Facebook a deputatului minorității germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganț.În sediul Centrului Cultural German va funcționa o școală cu predare în limba germană, a declarat președintele Forumului Democrat German – filiala Carei, Johan Muller.
”Mai avem mult de lucru la acel imobil. Anul acesta am schimbat acoperișul și am schimbat o parte din ferestre. Ritmul lucrărilor depinde de finanțările pe care le vom obține”
, a declarat președintele Johan Muller.Imobilul, situat pe strada Culturii din municipiul Carei, a fost cumpărat de fosta asociație a germanilor din localitate în perioada interbelică, în jurul anilor ’30. După instalarea regimului comunist, imobilul a fost naționalizat. Clădirea a fost retrocedată Forumului Democrat German în urmă cu circa zece ani.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News










