Încep lucrările de construcție la centura Sătmarului

centura_satmarului
A fost emisă autorizația de construire a centurii municipiului Satu Mare, astfel că lucrările la centură vor începe săptămâna viitoare, potrivit anunțului făcut azi, în cadrul unei conferințe de presă, de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba. Astfel, din data de 28 iunie, firma care a câștigat licitația va demara investiția.
”Certificatul de construcție a fost obținut, astfel că în 28 iunie se va preda amplasamentul executantului tronsonului centurii. Nu mai există niciun impediment de a demara investiția”, a spus Pataki Csaba. Reamintim că în data de 26 iulie 2017, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, a predat amplasamentul obiectivului de investiție “Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare“ către firma care execută lucrările, Itinera S.p.A, în prezența consultantului, firma Consitrans. Valoarea investiției, de 137 milioane de lei, este asigurată de la bugetul de stat, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime totală de 13,572 km din care drum cu două benzi 5,6 km, cu o lățime de 10 metri, iar drum cu patru benzi 7,972 km, cu o lățime de 18,5 metri. Traseul centurii municipiului Satu Mare începe din DN 19A și are o direcție S-N de la limita vestică a Parcului Industrial Sud Satu Mare, va trece pârâul Homorodul Vechi, calea ferată Oradea-Halmeu și se va intersecta cu DN19.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














