IGPR: 42 DE PERCHEZIȚII, ÎNTR-UN DOSAR DE UTILIZARE DE PROGRAME SOFTWARE PIRATATE

IGPR: 42 DE PERCHEZIȚII, ÎNTR-UN DOSAR DE UTILIZARE DE PROGRAME SOFTWARE PIRATATE
Cele mai multe descinderi au loc în municipiul București
Polițiștii efectuează, joi, 42 de percheziții la sediile unor firme și la locuințele unor persoane fizice într-un dosar care vizează utilizarea de programe software piratate.
Potrivit IGPR, perchezițiile au loc în municipiul București (9) și în județele Bihor (1), Bistrița-Năsăud (2), Brașov (1), Constanța (20), Cluj (1), Harghita (2), Neamț (1), Timiș (2), Vâlcea (1) și Vrancea (2).
Sunt vizate sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și domiciliile/reședințele persoanelor implicate în activitatea infracțională într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzute și oferirea de dispozitive ori componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecție ale acestora, inclusiv în mediul digital.
Din cercetări a rezultat că, în perioada 2021-2025, 25 de firme specializate în activități de proiectare/design/arhitectură/construcții ar fi utilizat fără drept/ar fi piratat un program informatic tip software, pentru calculator, înregistrat în domeniul arhitectură și inginerie.
Prejudiciul cauzat titularului drepturilor de proprietate intelectuală este estimat la 750.000 de euro.
Citește și:
- 17:46 - Profesorii ar putea boicota simulările din martie
- 17:36 - INSP: încă o persoană a murit din cauza gripei. Bilanțul sezonului ajunge la 84 de decese
- 17:30 - „Minunea” de pe Valea Oltului prinde contur: mega nodul rutier pe trei niveluri care unește A1 și A13
- 17:03 - Anca Alexandrescu, despre situația Irinei Ponta: „Este cuvântul Oanei Țoiu împotriva cuvântului copilului care a fost martor la toată discuția”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











