Focuri de armă trase de poliţiştii de frontieră, în timpul unei misiuni de prindere a unor contrabandişti de ţigări

pol_fron
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negrești Oaș au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Ocazie cu care purtătorii de uniformă au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă.
Astfel, în jurul orei 10.00, polițiștii de frontieră au observat, pe direcția localității de frontieră Bixad, județul Satu Mare, un grup de persoane, transportând în spate colete voluminoase spre interiorul țării noastre.Polițiștii au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce, dar acestea nu s-au supus, fapt pentru care au fost trase, conform prevederilor legale, trei focuri de avertisment în plan vertical.Polițiștii de frontieră au reuşit să reţină, cu ajutorul câinelui de serviciu ROT, o persoană de sex masculin, V.H., în vârstă de 23 de ani. Celelalte persoane, profitând de terenul accidentat și împădurit, s-au înapoiat pe teritoriul statului vecin.La aproximativ 1.500 metri de linia de frontieră au fost descoperite 18 colete voluminoase, cu ţigări de contrabandă, care au fost transportate la sediul poliției de frontieră. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.300 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, de diferite mărci, în valoare de 73.710 lei.Cetăţeanul ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție judiciară, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News










