Doi tunisieni interceptați de polițiștii de frontieră sătmăreni, în apropierea graniței cu Ungaria
26 ian. 2020, 10:09
Actualizat: 26 ian. 2020, 10:09

Doi tunisieni interceptați de polițiștii de frontieră sătmăreni, în apropierea graniței cu Ungaria
Articol scris de Scris de Paduraru Valentin
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat doi bărbaţi din Tunisia, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat doi bărbaţi din Tunisia, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.
Ieri, 25 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial a Poliției de Frontieră Satu Mare au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență. Astfel, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localității de frontieră Oar, din judeţul Satu Mare, doi cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă. Deoarece persoanele în cauză se îndreptau, pe jos, spre granița cu Ungaria, au fost somate să se oprească, însă acestea nu s-au supus somației, fapt pentru care au fost executate două focuri de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare, conform prevederilor legale. Drept urmare, la aproximativ 50 de metri de linia de frontiera cu Ungaria, în cooperare cu polițiștii de frontieră din cadrul SPF Berveni, cei doi bărbați au fost opriți și conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt din Tunisia, în vârstă de 29, respectiv 38 de ani, având intenția de a trece ilegal frontiera în Ungaria. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

