Crucea Roșie Satu Mare asistă persoanele fără aparținători, aflate în izolare la domiciliu, cu produse alimentare de bază

crucea-rosie
În această săptămână, Crucea Roșie Română, organizația umanitară cu expertiză în prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor și intervenția în situație de dezastre este în colaborare permanentă cu autoritățile centrale și locale și oferă sprijin logistic, uman și material pentru a consolida răspunsul țării noastre la amenințarea cu noul coronavirus (COVID-19).
Crucea Roșie Română asistă persoanele fără aparținători, aflate în autoizolare sau izolare cu produse alimentare de bază și pachete igienice, conform normelor și standardelor organizatiei în situații de urgență. Un pachet cu alimente de bază cântărește 12 kg, are valoarea de 90 de lei și asigura necesarul de hrană pentru o familie formată din 3 persoane, pe o perioadă de 2 săptămâni. Pachetul cu produse de igienă are valoarea de 60 de lei și conține atât produse de igienă personală cât și produse pentru igienizarea locuințelor.
Pentru persoanele aflate în spații de carantina, Crucea Roșie Română pune la dispoziția personalului calificat al autorităților locale materiale de primă necesitate dislocate din depozitele pentru situații de urgență ale organizației: alimente greu perisabile, apă, lenjerii, produse de igienă, produse de curățenie, materiale de informare etc.În acord cu misiunea și mandatul său, Crucea Roșie Română a făcut demersuri către donatori și parteneri, pentru a facilita accesul la produse de igienă unui număr cât mai mare de persoane sau instituții în nevoie.Crucea Roșie Română, îndeamnă populația să respecte sfaturile medicale ale autorităților competente și face apel la calm și rațiune. Panica generează daune mai grave decât posibilitatea reală de contaminare a virusului, declanșând comportamente care se pot dovedi contraproductive celor din jurul nostru. Recomandăm populației să evite mijloacele de transport în comun aglomerate și, dacă e posibil, să lucreze de acasă.Crucea Roşie Română, Filiala Satu Mare, anunţă că a deschis un cont în care se pot face donaţii şi sponsorizări în bani pentru sprijinirea acțiunilor de prevenire a infecției cu COVID-19.Fondurile vor fi destinate cumpărării de materiale de protecţie, de soluţii pentru dezinfecţie, pentru igienizare – necesare personalului de intervenţie, pe perioada epidemiei. Acestea vor fi distribuite acolo unde va fi cea mai mare nevoie.”Invităm pe toţi cei care vor să sprijine efortul umanitar, companii, oameni de afaceri, persoane fizice, să răspundă apelului nostru’’, transmite Crucea Roșie Satu Mare.
Contul special, în care pot fi depuse contribuţiile în bani, este INTESA SANPAOLO SUCURSALA SATU MARE: RO71WBAN2511000431501476
Titularul contului este Crucea Roşie Satu Mare.
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News










_4f88515c25_a3b9209761.webp)
