CHINA ÎNREGISTREAZĂ CEA MAI CALDĂ LUNĂ AUGUST DUPĂ 1961

CHINA ÎNREGISTREAZĂ CEA MAI CALDĂ LUNĂ AUGUST DUPĂ 1961
Temperatura medie pe întreg teritoriul ţării a atins în luna august 22,96 grade Celsius
China a înregistrat în acest an cea mai caldă lună august după 1961, a anunţat serviciul naţional de meteorologie, citat vineri de AFP.
"În august, China a cunoscut temperaturi ridicate, prelungite şi extreme", a declarat serviciul meteorologic. Acesta a adăugat că "temperatura medie naţională a fost cea mai ridicată pentru aceeaşi perioadă după 1961".
Temperatura medie pe întreg teritoriul ţării a atins în luna august 22,96 grade Celsius, cu 1,5 grade Celsius peste valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă într-un an normal, a transmis presei, joi, serviciul meteorologic.
"Regiunile nordice s-au confruntat cu furtuni frecvente şi extrem de distructive, în timp ce valuri de căldură pe scară largă au persistat în regiunile de schi", a declarat Jia Xialolong, director adjunct al Centrului naţional pentru climă.
O mare parte a emisferei nordice, din Europa până în Asia, a fost afectată în ultimele săptămâni de valuri de căldură deosebit de intense.
Climatologii au preconizat deja că 2024 va fi cel mai cald an înregistrat vreodată pe Pământ, ca urmare a încălzirii globale.
China este cel mai mare emiţător din lume, în valoare absolută, de gaze cu efect de seră, care contribuie la această schimbare climatică. Ţara a promis că va înregistra un vârf al emisiilor până în 2030 şi că va atinge neutralitatea carbonului până în 2060.
AGERPRES
Citește și:
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
- 22:48 - Televiziunea fugarului Ghiță lansează un atac la adresa lui Călin Georgescu, înainte ca acesta să vină la „Culisele Statului Paralel”, cu Anca Alexandrescu
- 22:42 - Emisiune de colecție Culisele Statului Paralel. Călin Georgescu: „Pe mine mă puteți elimina, chiar și fizic, dar se vor naște milioane de lideri”
- 20:17 - Cristian Rizea, acuzații la adresa unui controversat om de afaceri din Constanța, după un incident petrecut la Monte Carlo
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











