Campanie umanitară | Un băiețel de 10 ani, diagnosticat cu o boală cruntă, are nevoie de ajutorul nostru

barna-horz
Pompierii sătmăreni au dat startul unei campanii umanitare pentru a-l ajuta pe Tomi, copilul unui coleg. Băiețelul, în vârstă de 10 ani, a fost diagnosticat cu o boală cruntă: Leucemie acută limfoidă.
Tomi este fiul plt. maj. Iosif Barna, un pompier sătmărean. Băiatului i s-a făcut rău în timp ce se afla într-o excursie la Budapesta și în scurt timp i s-a pus diagnosticul: Leucemie acută limfoidă.Analizele, investigațiile de specialitate, internările și transferurile între spitale s-au derulat cu repeziciune și toate cu foarte mari costuri. Tomi a ajuns la Central Clinic a Universității din Debrecen (Ungaria) și a început de ieri un tratament intensiv și agresiv cu citostatice, care va dura 2 ani, timp în care cel puțin unul dintre părinți se va muta în Debrecen.Cheltuielile cu investigațiile și intervențiile de specialitate, cu tratamentul (în primă fază aproximativ 32000 euro), dar și cu chiria depășesc cu mult veniturile familiei.”Noi, pompierii sătmăreni ne-am mobilizat cu toții și, în zilele ce urmează, ni se vor alătura și colegi din celelalte arme din structurile județene. Le mulțumim tuturor și facem un apel către toți cei care doresc să îl ajute pe colegul nostru cu donații în bani să o facă ținând cont de faptul că într-o astfel de situație orice sumă, cât de mică, este de un real folos. Banii se pot vira în contul: RO58RZBR0000060012007755, deschis pe numele Barna Iosif, la Raiffeisen Bank Satu Mare. Persoană de contact: Mr. Pop Adriana, tel 0758.836.051” este mesajul pompierilor sătmăreni.
Citește și:
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News










