Advertising
Bilanţ ISU: 24 intervenţii pe zi, în 2018, pentru pompieri. La peste 5.400 de cazuri s-a solicitat asistenţă medicală
14 ian. 2019, 10:39

bilant isu1
Articol scris de Scris de Paduraru Valentin
Pompierii sătmăreni au intervenit pe parcursul anului 2018 în 8.788 de cazuri, înregistrându-se o medie de 24 de intervenții pe zi, potrivit raportului de activitate al ISU Someș Satu Mare prezentat azi conducerea inspectoratului.Numărul intervențiilor a fost în creștere față de anul 2017, când s-au înregistrat 8.011 intervenții. Din totalul intervențiilor: SMURD (5.452 intervenții), 264 incendii, 129 - acțiuni de protecție a comunităților, 53 - (alte situații de urgență) și 2.402 recunoașteri. În ceea ce privește dinamica pe subunități, Detașamentul de pompieri Satu Mare a fost solicitat în 4.500 de cazuri, urmat de Detașamentul de pompieri Carei (2.186 intervenții) și Negrești Oaș (2.059 intervenții). Gradul de dotare este de 77% în ce privește grupa operativă, respectiv 29% pe grupa de transport. Pe parcursul anului trecut, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare a fost dotat cu 62 de aparate de respirat, câte un container logistic al intervenției tip II și tip IV, un autocamion cu sistem hidraulic de încărcare/descărcare cu cârlig, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime de 42 m, o autospecială transport efective la intervenție 16+1 locuri, un autoturism marca Dacia și două ambulanțe tip B 4x4. Totodată, în anul 2018 au fost aplicate 3.560 de avertismente și 158 amenzi în valoare de 411.610 lei, în creștere cu 129% față de anul 2017, creștere datorată exceptării de la aplicarea amenzii pentru neobținerea autorizației de securitate la incendiu , pe parcursul anului 2017.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:30 - Mesaje de Ziua Românilor de Pretutindeni. Nicușor Dan și Ilie Bolojan, apeluri la unitate și sprijin pentru diaspora
- 15:54 - Nicușor Dan avertizează Rusia: Ambasadorul de la București ar putea fi expulzat dacă incidentele cu drone se repetă
- 15:01 - Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros! Mesaj emoționant după victoria de la Paris: „Iată-mă aici la 36 de ani!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














