Bărbați dați în urmărire, prinși de polițiști

urmarit
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Carei în cooperare cu polițiștii din cadrul Secției Rurale Carei au depistat, ieri, pe raza localității Ghirolt un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Carei, pe numele căruia Judecătoria Carei a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Bărbatul a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cel în cauză au fost depus de polițiști în Penitenciarul Satu Mare.
Polițiștii sătmăreni au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de autoritățile din Austria, pe numele unui bărbat de 46 de ani, pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii și infracțiuni de fals.
Astfel, la data de 27 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Satu Mare au depistat, în municipiul Satu Mare, un sătmărean, de 46 de ani, care era urmărit internațional.
Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii și infracțiuni de fals, pe teritoriul Austriei. Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

