Actualitate· 2 min citire

BACALAUREAT 2025. AU FOST PUBLICATE REZULTATELE

20 iun. 2025, 12:16
BACALAUREAT 2025. AU FOST PUBLICATE REZULTATELE

BACALAUREAT 2025. AU FOST PUBLICATE REZULTATELE

Realitatea de Satu MareArticol scris de Realitatea de Satu Mare

Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie

Ministerul Educației a publicat, vineri, rezultatele la Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.

Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 - 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/ lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat.

La vizualizarea lucrării/ lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte sau reprezentant legal.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care au susținut-o.

Prima probă scrisă - cea de Limba și literatura română - s-a desfășurat pe 10 iunie, iar pe 11 iunie a fost programată proba obligatorie a profilului.

Pe 13 iunie, candidații au susținut proba la alegere a profilului și specializării.

Elevii din partea minorităților naționale au susținut pe 16 iunie proba scrisă de Limba și literatura maternă.

La sfârșitul lunii ianuarie (27 - 29 ianuarie) a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, precum și evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B, care a fost susținută de elevii din partea minorităților naționale (29 - 31 ianuarie). De asemenea, în intervalul 3 - 5 februarie, au fost evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C, iar între 5 și 7 februarie au fost susținute competențele digitale - proba D. AGERPRES

Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News

Economie

Mai multe știri din Actualitate