Audi A6, în valoare de peste 117 mii lei, căutat de autorităţile din Italia, descoperit la Petea

bolid_petea
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Audi A6, care figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare de către autoritățile din Italia.
Aseară, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român C.A., în vârstă de 32 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Italia.Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul în cauză era semnalat ca “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia în data de 12.04.2019.Autoturismul, în valoare de aproximativ 117.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














