Aproape 3.000 de copii din județul Satu Mare au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate
24 apr. 2019, 10:44
Actualizat: 24 apr. 2019, 10:44

copii cu bunici
Articol scris de Scris de Paduraru Georgiana
În judeţul Satu Mare sunt, conform statisticii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, 2.951 de copii care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
Statistica arată că numărul copiilor cu părinţi plecaţi e în scădere.
Astfel, dacă în anul şcolar 2016/ 2017, în judeţ erau 4.077 de copii cu unul sau ambii părinţi la muncă peste hotare, în anul şcolar 2017/2018 numărul lor a scăzut la 2.991, ajungând în anul şcolar 2018/2019 la 2.951.
După domiciliul copiilor, majoritatea copiilor care au părinţii plecaţi în străinătate sunt din mediul rural, 1.929 de copii, iar din mediul urban sunt 1.022.
Potrivit Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Satu Mare, în municipiul Satu Mare se află 579 elevi cu părinţi plecaţi în străinătate, în Carei 102, în Negreşti-Oaş 255, în Tăşnad 49, Ardud 26, Livada 11, iar în satele din judeţ 1.929.
În municipiul Satu Mare, dintre cei 579 de copii cu părinţi plecaţi peste hotare, 47 au ambii părinţi plecaţi, 41 au părintele unic susţinător plecat de lângă ei, iar 491 au un părinte plecat la muncă în străinătate.
Statistica pe sate, realizată de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională referitoare la distribuţia în mediul rural a copiilor care au unul sau ambii părinţi plecaţi peste hotare: Acâş – 53, Agriş – 17, Adrid, Apa – câte 19, Batarci – 35, Beltiug – 40, Bixad – 74, Bârsău – 9, Bogdand – 59, Botiz – 51, Călineşti – 108, Cămârzana – 46, Cămin – 4, Căpleni – 8, Căuaş – 3, Cehal – 10, Certeze – 54, Craidorolţ – 17, Crucişor – 22, Culciu Mare – 30, Ciumeşti – 5, Doba – 20, Dorolţ – 6, Foieni – 2, Gherţa Mică – 132, Halmeu – 11, Hodod – 5, Homorod – 29, Lazuri – 11, Medieşu Aurit – 70, Micula – 32, Moftin – 50, Odoreu – 76, Oraşu Nou – 39, Racşa – 52, Păuleşti – 24, Petreşti – 7, Pir – 1, Pişcolt – 13, Pomi – 25, Porumbeşti – 21, Sanislău – 19, Santău – 3, Săcăşeni – 2, Săuca – 6, Socond – 4, Supur – 28, Tarna Mare – 53, Terebeşti – 7, Tiream – 9, Târşolţ – 27, Turţ – 273, Turulung – 31, Urziceni – 2, Valea Vinului – 14, Vama – 71, Vetiş – 60, Viile Satu Mare – 11.
Pe de altă parte, în anul şcolar 2018/2019 au revenit în ţară împreună cu părinţii lor 28 de copii, 4 în municipiul Satu Mare, 1 la Carei, 3 la Negreşti-Oaş şi 20 în diferite localităţi din mediul rural.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News











