Anisie, despre școlile cu toalete în curte: Am alocat peste 32 de milioane lei, s-au cheltuit până acum doar 3,5 milioane

Anisie, despre școlile cu toalete în curte: Am alocat peste 32 de milioane lei, s-au cheltuit până acum doar 3,5 milioane
Anisie: Au fost alocate fonduri pentru achiziționarea de containere sanitare
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, în exclusivitate la emisiunea “Legile Puterii”, moderată de Alexandra Păcuraru, că instituția pe care o conduce a alocat peste 32 de milioane pentru modernizarea școlilor care au toalete în curte, precizând că, din primăvară și până acum, unitățile de învățământ au cheltuit doar 3,5 milioane de lei.
“Am moștenit o astfel de situație, însă trebuie să găsim și soluții, nu trebuie să ne raportăm tot timpul la ceea ce a fost. Am alocat, prin hotărâre de Guvern, peste 32 de milioane de lei pentru realizarea, în cadrul a 476 de unități de învățământ a toaletelor în interior. Știți câți bani au fost cheltuiți până la acest moment din primăvară și până acum? Vorbim de 3,5 milioane lei. Atât au solicitat autoritățile publice locale pentru realizarea acestor toalete în interior.
De aceea, prin OUG 144, au fost alocate fonduri pentru achiziționarea de containere sanitare. Aceasta reprezintă o soluție pe care trebuie, imediat, unitățile de învățământ, împreună cu autoritățile publice locale, să o implementeze. Este o soluție pentru ceea ce înseamnă sănătatea și siguranța copiilor noștri”, a conchis Monica Anisie, la Realitatea Plus.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News










_4f88515c25_a3b9209761.webp)
