Acasă Actual Șoferiță prinsă cu lemne furate în portbagaj
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au identificat pe raza municipiului Satu Mare un autovehicul condus de către o femeie, de 33 de ani, din aceeași localitate, care transporta 3 mc de material lemnos.
Întrucât persoana de la volan nu a putut prezenta un aviz de însoțire valabil, materialul lemnos a fost ridicat de polițiști în vederea confiscării, aceasta fiind sancționată contravențional.
Totodată, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale și au reținut 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare, în urma activităților desfășurate la data de 8 ianuarie. Ieri, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 15 900 de lei, pentru nerespectarea regulilor de circulație.