O tânără a ajuns la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier produs vineri noaptea, la ieșirea din municipiul Satu Mare spre Botiz. Aflată la volanul unui autoturism, tânăra pierdut controlul volanului în timp ce efectua o depășire, și a ajuns într-un șanț de pe marginea carosabilului.
Forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” au fost solicitate azi-noapte să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale unei victime, rezultată în urma unui accident rutier, la ieșire din Satu Mare spre Botiz. La fața locului s-au deplasat 11 pompieri militari : 1 ofițer și 10 subofițeri cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.
„Pompierii au extras victima din autoturism și au acționat pentru asigurarea măsurilor PSI.
Victima a fost găsită în stare conștientă și cooperantă, și a fost transportată cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale”, a transmis Bianca Timiș, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare..
Polișiștii au intervenit și ei la locul accidentului.
„În cazul accidentului produs la ieșirea din mun Satu Mare spre Botiz, din primele cercetări efectuate de polițiști se pare ca o tânără de 27 de ani ar fi efectuat o manevră de depășire iar la revenirea pe banda de circulație ar fi pierdut controlul volanului și a ajuns cu autoturismul în șanț”, a declarat pentru Realitatea de Satu Mare, Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Potrivit sursei citate în urma investigațiilor efectuate la spital, s-a stabilit că șoferița aceasta ar fi suferit răni ușoare.
Sursa: Realitatea de Satu Mare