În săptămâna 23 – 29 octombrie, au fost înregistrate 5.030 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, mai puţine decât în săptămâna precedentă, când au fost 6.404 de cazuri noi de infectare. Potrivit celor mai noi date făcute publice de MS, din cei 837 de pacienţi internaţi în spitalele din țară, 87 sunt copii. Cât privește situația deceselor cauzate de această infecție virală, în ultima săptămână au fost înregistrate 38 astfel de cazuri.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 1.740 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Până în prezent, au fost înregistrate 3.497.226 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,54.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 231 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, a precizat Ministerul Sănătăţii.
În ultima săptămână, au fost efectuate 3.629 de teste RT-PCR şi 38.883 de teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.951.620 de teste RT-PCR şi 14.294.730 de teste rapide antigenice.
MS anunță, de asemenea, că 837 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil din țară.
Potrivit sursei citate, la ATI sunt internaţi 77 de pacienţi.
Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 87 sunt minori, 86 sunt trataţi în secţii şi unul în ATI.
În săptămâna 23 – 29 octombrie, au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică 38 de decese – 16 bărbaţi şi 22 de femei.
Un deces s-a înregistrat la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, 11 la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi 19 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Conform Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii care au murit prezentau comorbidităţi şi 11 erau vaccinaţi anti-COVID.
Până în prezent, 68.525 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în ţara noastră.