În județul Satu Mare a ajuns azi o nouă serie de echipamente de protecție destinate personalului implicat în gestionarea situațiilor de urgență generate de pandemia SARS – CoV-2.

Astfel, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în județul Satu Mare au ajuns: 400 de măști tip FFp31.525 măști FFp2, 1.755 combinezoane medicale și 30 de litri diferite tipuri de dezinfectant.

Echipamentele au fost repartizate către: Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare, Direcția de Sănătate Publică a Județului Satu Mare, Spitalul de Boli Infecțioase Satu Mare, Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, Spitalul Orășenesc Negrești Oaș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare.

Echipamentele de protecție sunt destinate personalului medical și non-medical, care asigură asistență medicală de specialitate, primul ajutor și transportul în faza prespitalicească, transferul interclinic, respectiv transportul pe traseele stabilite până la centrele de carantină a pacienților suspecți ori confirmați.

De asemenea, în folosința ISU Satu Mare au intrat 20 seturi de echipament individual de protecție, de nivel mediu, compuse din vizieră, mănuși, ochelari și cizme. Aceste echipamente vor fi folosite de cadrele ce vor asigura activitatea de transport specializat a persoanelor suspecte sau confirmate de a fi infectate cu noul tip de coronavirus.

Articolul precedentCorturi amenajate pentru sătmărenii care nu respectă autoizolarea
Articolul următorTrust Motors oferă 3 autovehicule Peugeot Institutului „Matei Balș”, în urma apelului la solidaritate al Trustului Realitatea