Rusia a susţinut joi dimineaţă că a dejucat mai multe atacuri ucrainene cu drone şi rachete în vestul ţării, în special în regiunea Volgograd, unde a izbucnit un incendiu la o instalaţie a Ministerului Apărării, transmite AFP.

Apărarea aeriană „a respins un atac cu drone pe teritoriul regiunii Volgograd din zona Marinovka, iar majoritatea dronelor au fost distruse”, a anunţat guvernatorul local Andrei Bocearov pe reţeaua de socializare Telegram.

În urma prăbuşirii a cel puţin unuia din aceste aparate, „a izbucnit un incendiu la o instalaţie a Ministerului Apărării”, care a fost stins, a precizat Bocearov, adăugând că nu s-au înregistrat victime.

În plus, în regiunea Kursk de la graniţa cu Ucraina,”două rachete ucrainene şi o dronă” au fost distruse de apărarea aeriană, a informat pe Telegram guvernatorul Alexei Smirnov.

În regiunea sudică Rostov, a fost „dejucat” un atac realizat cu cinci drone, fără a provoca pagube sau victime, conform informaţiilor preliminare furnizate de guvernatorul Vasili Golubev.

De asemenea, o dronă a fost distrusă în regiunea Voronej şi o alta în regiunea Briansk, au indicat guvernatorii regiunilor respective joi dimineaţă.

În noaptea de marţi spre miercuri, capitala Rusiei a fost vizată de unul dintre cele mai importante atacuri ucrainene cu drone din istoria sa, potrivit primarului Moscovei, Serghei Sobianin. Ministerul rus al Apărării a indicat că au fost neutralizate 11 drone.

Pe 9 august, armata ucraineană a susţinut că a lovit „cu succes” o bază aeriană militară rusă din regiunea Lipeţk, la aproape 300 de kilometri de graniţa cu Ucraina. Agenţiile oficiale ruse TASS şi RIA Novosti au raportat izbucnirea unui incendiu în respectiva zonă.

AGERPRES

Articolul precedentMINISTERUL FINANȚELOR: INVESTIŢII RECORD DE PESTE 3, 23 MILIARDE LEI, PRIN FIDELIS IV
Articolul următorMOMENT DIFICIL PENTRU APROVIZIONAREA CU GAZE A EUROPEI