Primăria Municipiului Satu Mare anunță faptul că începând de miercuri, 20 iunie, se vor aplica restricții de circulație pe Podul Decebal, ca urmare a demarării lucrărilor de reabilitare a rampei de coborâre de pe pod.
Astfel, începând cu această dată, circulația autovehiculelor va fi permisă doar pe rampa de urcare a podului, în ambele sensuri de circulație. Lucrările se vor desfășura concomitent pe rampa de coborâre, pe toate cele 3 benzi de circulație.
Cetățenii municipiului Satu Mare care vin dinspre cartierele Carpați și Micro 17 spre intersecția Burdea sunt rugați să circule pe rutele alternative.
De asemenea, traficul greu va fi restricționat astfel: dinspre Oradea : str. Energiei – str. Magnoliei – Bulevardul Cloșca.
Firmele de transport marfă ale căror autotrenuri tranzitează de obicei prin Vama Petea, sunt rugate să aleagă alte puncte de tranzit a frontierei, aceasta fiind o măsură absolut necesară pentru decongestionarea traficului rutier în municipiu.
Tot pentru fluidizarea traficului în zonă, stația de autobuz de pe Podul Decebal, cu direcția de mers spre Centru se suspendă temporar. Îmbarcarea și debarcarea călătorilor se face în stația de autobuz „Billa”, după care următoarea oprire va fi doar la Catedrala Ortodoxă pentru liniile 2, 9, 12, 14, 23. Pentru liniile de autobuz 11, 11II și 17 stația de îmbarcare și debarcare a călătorilor va fi stația de la Colegiul Tehnic “ELISA ZAMFIRESCU”. (Liceul M.I.U.), de unde autobuzul își va continua traseul spre Centru fără oprire în stația Burdea.