Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila aduce în atenţia notarilor publici că, prin OpANAF nr. 2053/2022 a fost aprobată Procedura privind organizarea Registrului achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023. Registrul este organizat în format electronic şi este gestionat cu ajutorul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor.
Acest registru se completează de notarii publici la data autentificării actelor juridice între vii care au ca obiect transferului dreptului de propietate pentru locuinţele a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoanăfizică/alte persoane fizice, pentru care se aplică cota redusă de TVA de 5%.
Notarii publici sunt responsabili pentru înscrierea corectă şi completă a informaţiilor în registru.
Accesul notarilor publici la registru, în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, se face în baza unui certificat digital calificat, deţinut potrivit dispoziţiilor legale.
Notarii publici sunt înrolaţi în aplicaţia informatică de gestiune a registrului de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, cu următoarele date de identificare: nume, prenume, codul numeric personal, codul de identificare fiscală, numărul unic de înregistrare din Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici (RNENP), certificatul digital calificat şi adresa profesională de e-mail. Înrolarea în aplicaţia informatică se face atât pentru notarii publici care autentifică actele juridice, cât şi pentru notarii publici care efectuează înregistrarea în registru.
Registrul se consultă de notarii publici pentru a verifica îndeplinirea condiţiei referitoare la achiziţionarea, cu cotă redusă de TVA de 5%, de către orice persoană fizică a unei singure locuinţe care are o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA.
În anul 2023, notarii vor completa registrul şi cu informaţiile din actele juridice între vii autentificate în anul 2023, care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuinţele a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, depăşeşte suma de 600.000 lei, dar nu depăşeşte suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, dacă au încheiat până la 1 ianuarie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata unui avans reprezentând plata parţială sau integrală a contravalorii pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe.
Sursa: Realitatea de Braila