Programul Noua Casă 2023 va debuta în curând. Cu toate acestea, condițiile impuse de legislație vor face ca accesul pentru un asemenea credit să fie din ce în ce mai dificil pentru români. Mai mult, riscul de supra-îndatorare amenință buna desfășurare a contractului, avertizează specialiștii.

Irina Chițu, directorul comparatorului bancar Finzoom.ro, a vorbit despre capcanele în care pot să cadă cei care s-au îndatorat la maxim în anul precedent: „Mare atenție la supra-îndatorare! Programul „Noua Casă” permite ca rata la credit să fie 45% din venit. Iar pentru cine s-a îndatorat la maxim anul trecut, rata acum reprezintă 75% din acelaşi venit, din cauza creşterii dobânzii. Adică o rata de 1800 lei în ianuarie 2022, a devenit 3000 lei în ianuarie 2023. Iar faptul că dai doar 5% avans, nu este un avantaj. Pentru că de restul, până la valoarea apartamentului, trebuie să te împrumuți, ai nevoie de un credit mai mare.”

Vestea proastă pentru românii care vor să își achiziționeze un apartament este că băncile au înăsprit standardele de creditare, iar în acest an, cu același salariu, pot contracta un credit cu o valoare mai mică.

Iată calculele pe care trebuie să le faci înainte de a apela la un credit prin intermediul programului Noua Casă

Dobânda la creditul Noua Casă este de 7.71% (IRCC+2%).

Comisionul anual de garantare către FNGCIMM este de 0,3% (stabilit anual de MFP şi calculat la sold). Pentru locuințele cu un preț de până în 70.000 euro, comisionul se aplică la 50% din soldul creditului, iar pentru cele ce trec de 70.000 euro, comisionul este mai mare, și anume 60% din soldul creditului.

Comparatorul financiar Finzoom a calculat venitul necesar pentru achiziția unui apartament de 70.000 de euro, și a unuia de 140.000 de euro. Simularea financiară s-a efectuat pentru cursul valutar de 1 euro = 5 lei

Iată rezultatele simuolării financiare efectuate de Finzoom:

CAZ 1)
Pret imobil: 70.000 de euro (350.000 lei)
Avans 5%: 3.500 de euro (17.500 lei)
Credit: 66.500 de euro (332.500 de lei)
Rata lunară: 2.373 de lei
Venit minim necesar: 5.273 de lei (grad de îndatorare 45%)

CAZ 2)
Pret imobil: 140.000 de euro (700.000 de lei)
Avans 15%: 21.000 de euro (105.000 de lei)
Credit: 119.000 de euro (595.000 de lei)
Rata lunară: 4.246 de lei
Venit minim necesar: 9.436 de lei (grad de îndatorare 45%)

Articolul precedentJaful avuției naționale! Profiturile Petrom, ascunse de toți politicienii din ultimii 20 de ani. DOCUMENTE
Articolul următorHoroscop 25 ianuarie. Schimbări radicale la locul de muncă. Zodia care face o schimbare de carieră