Autorii dublei crime care s-a petrecut ieri după-masa în localitatea Bărsău nu au fost prinși, însă procurorul de caz audiază mai multe persoane, potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, procurorul Marius Iancu.
Acesta susține că principalii suspecți sunt două persoane de etnie romă, care se aflau ieri în sat pentru a vinde plăpumi, însă până în prezent nu există nici o persoană pusă sub urmărire penală în mod oficial.
”Principalii suspecți, doi bărbați de etnie romă, nu au fost puși sub învinuire, deci aceștia sunt liberi. Deținem informația că suspecții l-ar fi alertat pe soțul uneia dintre victime cu privire la faptul că aceasta nu mai deschide ușa”, a spus procurorul Marius Iancu.
Urmează ca polițiștii de investigații criminale și criminaliștii să strângă probele necesare care să permită identificarea și punerea sub acuzare a autorului sau autorilor acestei duble crime.
Reamintim că marți după-masa, o dublă crimă a fost descoperită în localitatea în Bârsău de Sus. Două femei, de 53 și 65 de ani, au fost omorâte. Trupurile femeilor au fost descoperite în locuința uneia dintre femei. Cele două erau vecine.