Weekend-ul următor, între 12 și 14 iulie, străzile sătmărene vor găzdui o nouă ediție a StreetMusic Festival, cu multe surprize.

Organizatorii au evidențiat cinci dintre noutățile acestui an:

1. Festivalul a devenit “și mai internațional”: și până acum au fost invitați artiști internaționali, anul acesta aproape toți artiștii invitați sunt străini, artiști de seamă ai acestui gen muzical. O să aveți ocazia să vedeți și alte genuri de spectacole stradale cum ar fi teatrul de foc, acrobația aeriană, sau performanțe de beatbox. În acest weekend, Satu Mare este capitala muzicii stradale și a artei stradale.

2. Evenimentul se va extinde cu o nouă scenă tematică, Artist Arena.
În anii precedenți, jonglerii și artiștii de stradăau impresionat pe sătmăreni cu reprezentațiile lor spectaculoase. De aceea, în 2019, deschidem în Centrul Nou scena Artist Arena, astfel încât publicul să se poată bucura nestingherit de aceste reprezentații deosebite.

3. StreetBeats, muzică electronică pe vinil. Dorim ca tinerii sătmăreni să se simtă și mai bine în oraș, motiv pentru care deschidem spre noi stiluri muzicale: vom amenaja o nouă scenă de muzică electronică, în incinta Muzeului de Artă, unde în cele trei zile, opt muzicieni/DJ din România vor fi responsabili pentru atmosferă.

4. Cea mai mare varietate de street food de până acum. În 2017 am fost primii care au adus în oraș ideea și standurile de street food. Anul acesta în mai mult de 15 locații sunt așteptați vizitatorii de către artiștii mâncărurilor de stradă, cu specialitățile bucătăriilor spaniole, indoneze, mexicane, dar nu va nici șpritzul răcoritor, nici specialitățile sătmărene de bere artizanală.

5. Produse speciale StreetMusic și suport PayPal. De anul acesta veți avea ocazia să vă procurați și un tricou cu design-ul festivalului sau suveniruri cu design special. Ne puteți susține într-un mod simplu, prin sistemul PayPal, veți primi și un cadou surpriză, iar noi vom investi întreaga sumă în îmbunătățirea festivalului.

Sătmărenii se vor putea bucura de muzică și artă stradală pe 7 scene deosebite: noua scenă Artist Arena by ZES Zollner, amplasat în Piața 25 Octombrie le va aștepta cu performanțe stradale deosebite, scena Compas va fi amplasată pe platoul de evenimente C. Coposu, scena Dräxlmaier le va aștepta pe vizitatori în mijlocul Pieței Libertății, scena TransPink pe pasajul Coposu, malul Someșului va fi prinde viață prin scena Ecomatrix, sediul neoficial de party este la RedHat Yard, iar curtea Muzeului de Arte se va transforma într-o locație magnifică cu muzică electro, cu performanțe pe vinil.

 

Articolul precedentDoi luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, prezenți la un stagiu de pregătire internațional
Articolul următorTabără internațională de matematică organizată la Satu Mare