Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, și-a încheia astăzi activitatea, postând un mesaj pe contul său de Facebook. Liberalii aşteaptă numirea unui nou prefect.
”Astăzi se încheie o etapă din cariera mea profesională. A fost o onoare să ocup funcția de prefect al județului Satu Mare timp de mai bine de doi ani și jumătate. Mulțumesc pentru colaborare colegilor din Instituția Prefectului, șefilor de instituții din județ, primarilor, mass-mediei sătmărene și tuturor celor cu care în toată această perioadă am interacționat profesional. Totodată mulțumesc tuturor sătmărenilor care în această perioadă au avut încredere să calce pragul Instituției Prefectului pentru a găsi soluții la problemele lor”, e postarea lui Darius Filip.
Guvernul a publicat proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în cadrul ședinței din 10 decembrie 2019: ”HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Satu Mare de către domnul Filip Darius-Grațian” se arată în informația de presă transmisă de Guvern.
Darius Filip a preluat funcția de prefect al județului Satu Mare în luna martie a anului 2017.
Decizia de numire a unui nou prefect aparţine strict premierului Ludovic Orban. Cel mai vehiculat nume este al fostului prefect Radu Bud.