Povestea tragică a femeii care a trăit în imobilul de pe strada Horea

Ileana Ștuț a avut o viață grea și poate că dacă soțul și copilul i-ar fi fost alături în ultimii ani, poverile ar fi fost mai ușoare. Lucrurile bune au început să i se întâmple abia acum, la 84 de ani.
Aceasta trăia într-o sărăcie greu de pus în cuvinte, într-o cămăruță din imobilul de pe str. Horea nr. 6 și de unde nu pleca decât foarte rar, de teamă ca cineva să intre să îi fure și puținele lucruri agonisite în cei 40 de ani de muncă în industria textilă.
În urma demersului făcut de Primăria Municipiului Satu Mare de a evacua imobilul, Ileana Ștuț a acceptat să își părăsească cămăruța unde a locuit cu soțul și fiul ei care au decedat, fiind conștientă că este singura ei șansa de a-și petrece anii de bătrânețe în condiții decente.
Pentru că starea de sănătate nu îi mai permitea să se deplaseze și să își poarte singură de grijă, Primăria Municipiului Satu Mare, prin grija viceprimarului Doina Feher și a directorului Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, Adrian Bălaj, au căutat o soluție.
Astfel în cursul zilei de miercuri, 8 august, s-a reușit internarea senioarei la Centrul de îngrijire și asistență pentru persoanele vârstnice “ Rezident Lucia”, situat pe str. Gorunului, nr.42, unde a fost primită cu brațele deschise atât de personalul centrului, cât și de ceilalți 18 seniori.
“M-a impresionat mult povestea doamnei și mă bucur că de această dată s-a lăsat ajutată. A fost cazul care ne-a demonstrat încă o dată că suntem pe drumul cel bun privind evacuarea acelui imobil. În acest centru are parte de cele mai bune condiții, va primi inclusiv îngrijire medicală și cred că cel mai important este că va redescoperi căldura unui cămin. Doresc să mulțumesc pe această cale coordonatorului acestui centru, Lucia Bogdan, care în ciuda faptului că nu mai era nici un loc disponibil a făcut tot posibilul ca să o primească și pe doamna Ileana. Vom continua să o vizităm și să ne îngrijim de soarta doamnei pentru ca nici din punct de vedere financiar să nu îi lipsească nimic“, a precizat viceprimarul Doina Feher.
De altfel, Primăria Municipiului Satu Mare sprijină financiar acest centru, dar și alte centre și asociații care desfășoară activități similare, astfel încât cazuri ca și cel al doamnei Ileana Șuț să nu rămână nerezolvate.

Articolul precedentArtiști și trupe mari ale momentului, la Zilele Orașului Negrești Oaș
Articolul următorA încercat să treacă frontiera cu un permis fals