Poliţia de Frontieră Română demarează procedura de încadrare de personal, în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei. Astfel, vor fi organizate concursuri prin încadrare directă pentru ocuparea a 500 posturi de agenţi şi ofiţeri de poliţie de frontieră, precum şi personal contractual, repartizate la nivelul tuturor structurilor teritoriale de la frontiera României (terestră, aeriană şi maritimă), precum şi la structura centrală. Dintre acestea, 426 de posturi sunt destinate încadrării cu agenţi de poliţie, 47 cu ofiţeri de poliţie, iar 27 cu personal contractual.

 

Cele mai multe posturi scoase la concurs sunt destinate agenţilor de poliţie din structurile operative – 381, după cum urmează:

  • Centrul de Supraveghere si Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București – Otopeni – 1;
  • Serviciul Poliţiei de Frontieră Aeroport Cluj Napoca – 8;
  • Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Sibiu – 2;
  • Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Bacău – 4;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – 35;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – 88;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – 30;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – 76;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – 72;
  • Garda de Coastă – 65.

Diferenţa de 45 de posturi de agenţi de poliţie este destinată unor specialităţi precum comunicaţii şi informatică, logistică, financiar, secretariat, protecţia informaţiilor clasificate, relaţii internaţionale, resurse umane, formare iniţială şi pregătire continuă etc., distribuţia acestora pe structuri fiind astfel:

  • Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – 14;
  • Școala de Perfecționare a Pregătirii Personalului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu-Severin – 3;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – 5;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – 2;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – 4;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – 8;
  • Garda de Coastă – 5;
  • Baza de Reparaţii Navale Brăila – 6;

În ceea ce priveşte cele 47 posturi de ofiţeri de poliţie, acestea vor fi repartizate pentru încadrare astfel:

  • două în sectorul operativ la structura specializată din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – structura centrală
  • 45 în celelalte sectoare neoperative, atât din structura centrală, cât şi structuri teritoriale, astfel:
  • Inspectoratul General al Poliţiei Române – structura centrală – 16;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – 6;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – 9;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – 2;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – 5;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – 3;
  • Garda de Coastă – 2;
  • Baza de Reparaţii Navale Brăila – 2.

Referitor la personalul contractual, numărul posturilor scoase la concurs este de 27, repartizat după cum urmează:

  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – 2;
  • Școala de Perfecționare a Pregătirii Personalului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin – 2;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – 5;
  • Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Avram Iancu Oradea – 1;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei – 2;
  • Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iași – 5;
  • Baza de Reparaţii Navale Brăila – 10.

 

Încadrarea se va face în urma susţinerii unui concurs, emiterea anunţurilor fiind realizată de către fiecare structură  beneficiară, conform prevederilor legale.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul oficial al Poliției de Frontieră Române, secțiunea Carieră – https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/n-cariera-18/?fm=1&page_no=8.

Această activitate, care presupune completarea deficitului existent la nivelul PFR, se înscrie în obiectivele instituţiei de creştere a capacităţii de acţiune la nivelul structurilor teritoriale şi, implicit, întărirea componentei operative a Poliţiei de Frontieră.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET. Durerea ne curăţeşte. Omul este cu adevărat om în durere. În bucurie el se schimbă, devine altcineva
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET. Întotdeauna puneți un strop de iubire și atenție în toate lucrurile pe care le faceți