În ultimele 48 de ore (18-19.04.2020) prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control aproximativ 24.500 persoane, cetățeni români și străini şi peste 16.700 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 13.600 persoane cu 9.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 10.900 persoane cu 7.200 mijloace de transport.

Cea mai tranzitată frontieră este în continuare frontiera comună cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au intrat în țară aproximativ 9.600 de persoane cu peste 6.500 mijloace de transport, din care 5.600 automarfare.

În ultimele 48 de ore (18-19.04.2020) peste 4.700 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând atât misiuni de supraveghere şi control la frontieră, cât și ca forțe de sprijin alături de colegii de la Poliție și Jandarmerie, în derularea activităților specifice Sărbătorilor Pascale.

În prezent, prin punctele de frontieră se constată o scădere semnificativă a tranzitului de persoane și turisme, de peste 90% față perioada similară a anului trecut, dar în acelaşi timp se menține relativ constant tranzitul mijloacelor de transport marfă. 

În această perioadă, formalitățile de frontieră au urmat aceeași procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 14 fapte ilegale (6 infracţiuni şi 8 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.000 lei.
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcut;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 4 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 7 cetăţeni români din diferite motive legale.
Articolul precedentCOVID-19 | Patru dosare penale pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor
Articolul următorSuport psihologic și sprijin social – O nouă linie telefonică de tip TelVerde