Procesul de vaccinare blocat la mai multe centre din București și din țară, din cauza unei probleme în registrul electronic. Pe pagina oficială Ro Vaccinare, oamenii au sesizat că sunt probleme atât în Capitală, cât și în alte orașe, cum ar fi Cluj Napoca. La mai bine de o oră de la raportarea problemelor, Registrul Național Electronic de Vaccinări a transmis că „experimentează” dificultăți.

 La centrul de vaccinare Romexpo din București, peste 200 de oameni sunt nevoiți să aștepte sau să revină altă dată, din cauza unei defecțiuni care a apărut, miercuri dimineață, în registrul electronic de vaccinare, potrivit Realitatea Plus. 

Un telespectator Realitatea Plus a semnalat o problemă și la spitalul de Urgențe lfov. „Stăm zeci de persoane deoarece sistemul e blocat de la STS. NU ne spune nimeni cat durează, deja avem 1h și 30 min”, a scris telespectatorul, la ora 10:10.

„Azi am fost sa ma vaccinez la centrul din Baciu Cluj și mi-a spus ca nu poate vaccina pe nimeni ca nu funcționează platforma de vaccinare. Sunt înscris din Martie,” a sesizat o altă personană, pe pagina de facebook Ro Vacinare.
 
Probleme asemănătoare au fost raportate și la Ploiești.

Registrul Național Electronic de Vaccinări; Experimentăm dificultăți

La mai bine de o oră de la raportarea problemelor în mediul online, RNEV a transmis că, „Momentan, experimentam dificultati in operarea aplicatiei, revenim in cel mai scurt timp. Va multumim pentru intelegere.”, fără a estima intervalul de timp în care procesul s-ar putea relua.

Accesează pagina Realitatea.NET Coronavirus pentru informații LIVE – VEZI AICI bilanțul Covid.
 
 
Articolul precedentIa pastila SRS! România educată și-a pus poalele în cap
Articolul următorProprietarii de rable sau autoturisme cu care nu circulă vor fi obligați să plătească RCA