Prin punctele de frontieră au intrat, în ultimele 24 de ore, în România 85.530 de persoane, dintre care 7.915 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 21 % faţă de ziua precedentă.

 

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.878 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 16 %), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.391 cetăţeni ucraineni (scădere cu 43%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 10.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 677.004 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

Articolul precedentSuedia și Finlanda, la un pas să intre în NATO?
Articolul următorViorica Dancilă candidează pentru şefia Partidului NOI