Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35.300 de lei.
Pe parcursul zilei de ieri, 6 iunie, polițiștii au desfășurat mai multe acțiuni în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere și de menținere a unui climat de ordine și siguranță rutieră, pe raza întregului județ.
Polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 15 conducători auto: 6 dintre permise fiind reținute pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei de viteză maximă admisă, 3 pentru consum de alcool, 2 pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, 2 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public prin loc semnalizat și marcat corespunzător și alte 2 permise de conducere au fost reținute șoferilor care au fost implicați în evenimente rutiere soldate cu pagube materiale și nu s-au prezentat în termenul prevăzut de lege la poliție.
Polițiștii de ordine publică sătmăreni au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale, persoanelor care nu au respectat normele de conviețuire socială, în valoare de peste 14.500 de lei.

Articolul precedentUn tânăr, de 17 ani, a furat bani din gențile mai multor angajați ai unei firme din Carei
Articolul următorConsilierii locali, convocați în ședință extraordinară