Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 10 august, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 42 900 de lei.

Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 17 permise de conducere, dintre care:

  • 7 de conducători auto au fost  filmați și înregistrați de aparatul radar depășind viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, față de aceștia fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile;
  • 7 conducători auto au fost depistați sub influența băuturilor alcoolice;
  • 3 alte cauze.
Articolul precedent100% TU DECIZI! Marius Bodea, omul lui Fenechiu vrea șefia CJ Iași
Articolul următorCum vor fi împărțiți banii la rectificarea bugetară | Document obținut EXCUSIV de Realitatea PLUS