Amenzi în valoare de aproximativ 31.000 lei au fost aplicate, marți, de către polițiștii sătmăreni, șoferilor care nu au respectat normele rutiere.. În plus, 9 permise de conducere au fost reținute.
La data de 29 septembrie, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 31.000 de lei.
Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 9 permise de conducere, dintre care:
– 4 conducători auto nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător;
– 2 conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar depășind viteza maximă legală admisă cu peste 50 km/h, față de aceștia fiind dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile;
– 3 pentru alte abateri.
Sursa: Realitatea de Satu Mare