Persoane găsite decedate în Satu Mare şi Carei

Persoane găsite decedate în Satu Mare şi Carei
Pompierii sătmăreni au intervenit astăzi la două cazuri în Satu Mare şi Carei
Pompierii sătmăreni au intervenit astăzi la două cazuri în Satu Mare şi Carei unde au descoperit două persoane fără viaţă.
Astăzi, în jurul orei 19:30 Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Someș" al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină la o persoană care nu a mai răspuns de câteva săptămâni, pe strada Prahovei, localitatea Satu Mare.
La locul intervenției s-a deplasat o autospecială de descarcerare şi o autoscară. În sprijin a fost trimis și un echipaj de prim ajutor.
Pompierii militari au intervenit cu autoscara prin geamul de la bucătărie, asigurând și accesul echipajului medical în locuință. În momentul pătrunderii în interiorul locuinței, persoana (de sex masculin, cu vârsta aproximativă de 89 ani) a fost găsită și predată echipajului medical care a constatat decesul. Apelul la SNUAU a fost realizat de către un vecin.
Astăzi, în jurul orei 20:00 Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Someș" al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină la o persoană care nu a mai răspuns de mai mult timp din municipiul Carei.
La locul intervenției s-au deplasat cadrele militare ale Detașamentului Carei cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. In sprijin a fost trimis și un echipaj de prim ajutor.
Pompierii militari au asigurat accesul echipajului medical în locuință. În momentul pătrunderii in interiorul locuinței, persoana (de sex masculin, cu vârsta aproximativa de 60 ani) a fost găsită în stadiu de descompunere. Apelul la SNUAU a fost realizat de către un vecin.
Sursa: Realitatea de Satu Mare
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Satu Mare și pe Google News














