Luni, 26 octombrie, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au efectuat o percheziție domiciliară într-un dosar de înșelăciune și fals în declarații.

Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, a polițiștilor criminaliști și a polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului Satu Mare, vizând o societate comercială care și-ar fi declarat angajații în șomaj tehnic, deși aceștia desfășurau activități lucrative. 

În acest mod au beneficiat de sume de bani necuvenite provenite de la AJOFM Satu Mare, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 165 000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente și înscrisuri. 

Totodată, au fost puse în executare 32 de mandate de aducere.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentȘedință de urgență la Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis a chemat la discuții mai mulți medici
Articolul următor100% TU DECIZI! Valerian Vreme, traseist veritabil, mai schimbător ca vremea