Partidul Ecologist Român (PER) atrage atenția că, ”potrivit legislaţiei române, orice import de armament trebuie însoţit de o clauză de compensare economică, prin care furnizorul armelor trebuie să cumpere sau să facă investiţii în România în valoare de cel puţin 80 la sută din valoarea contractului”.
„Aflăm că Airbus, constructorul european de avioane, a ajuns la un acord cu autorităţile judiciare din Franţa pentru a face o plată de câteva milioane de euro cu scopul de a evita să fie adus în faţa justiţiei pentru acuzaţii de corupţie în Libia şi Kazahstan.
Acest subiect deschide multe teme de dezbatere inclusiv in Romania. Pe de-o parte, înțelegem că legislația romanească nu este aliniată la cea din vest, Franța, ca de exemplu, posibilitatea companiilor de a plăti sume pentru a evita să fie judecate pentru corupție, în speță, companiile românești și pe altă parte, avem o ocazie în plus să readucem în discuție achizițiile de armament din țara noastră, din diverse părți.
Astfel, reamintim existența Legii Offset. Potrivit legislaţiei române, orice import de armament trebuie însoţit de o clauză de compensare economică, prin care furnizorul armelor trebuie să cumpere sau să facă investiţii în România în valoare de cel puţin 80 la sută din valoarea contractului. Cu acestă ocazie îi cerem premierului Nicolae Ciucă să ne spună către ce domenii s-a îndreptat sau se va îndrepta compensaţia economică ce va veni din partea celor de la care achiziționăm echipament și tehnică militară pentru înzestrarea Armatei Române”, se arată într-un comunicat al Partidului Ecologist Român.
Sursa: Realitatea Ecologista