Acasă Actual ”Paza bună trece primejdia rea”, o campanie de prevenire a furturilor din...
Poliţiştii sătmăreni au desfăşurat în ultimele săptămâni o serie de activităţi de prevenire a furturilor din locuinţe în cadrul campaniei naţionale ”Paza bună trece primejdia rea” iniţiată de Poliţia Română în parteneriat cu Groupama Asigurări.
Primii vizaţi de hoţi sunt vârstnicii aşa că, nu întâmplător, poliţiştii caută să se adreseze acestora pentru a-i preveni şi a le reaminti principalele reguli de protecţie.
O întâlnire pe teme de prevenire a furturilor şi înşelăciunilor a avut loc în 23 ianuarie a.c. la Centrul de Zi Speranţa din Satu Mare. Peste 30 de pensionari care frecventează acest centru au participat la întâlnirea cu poliţiştii de prevenire şi de proximitate, fiind totodată prezente şi două tinere eleve ale şcolilor de poliţie aflate în practică.
Discuţiile interactive, cazurile concrete propuse de vârstnici, identificarea unor soluţii care să funcţioneze şi să fie adaptate situaţiilor particulare în care se aflau cei prezenţi, dar şi materialele informative puse la dispoziţie de poliţişti, au fost elementele care au definit succesul unei întâlniri între generaţii, o întâlnire din care cu toţii au avut de învăţat.
Poliţiştii au desfăşurat şi acţiuni în pieţe, căutând să informeze un număr cât mai mare de cetăţeni.
Piaţa de Vechituri din Satu Mare este unul din locurile cele mai aglomerate, aşa că poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică – Compartimentul Proximitate au fost prezenţi acolo, duminică, 27 ianuarie. Peste 300 de persoane au fost abordate cu acest prilej de către poliţişti, şi, deşi tema propusă a fost legată de prevenirea furturilor, oamenii au găsit răspunsuri şi la alte întrebări pe care le aveau, referitoare la infracţiuni sau situaţii cu potenţial caracter penal.
Luni, 28 ianuarie, a fost rândul poliţiştilor careieni să-şi prevină concetăţenii, printr-o acţiune organizată în Piaţa de Alimente. Peste 150 de persoane au primit materiale informative şi au interacţionat cu poliţiştii prezenţi pe problematica prevenirii furturilor din locuinţe şi a minimelor măsuri pe care orice proprietar şi orice locatar ar trebui să le aibă în vedere, spre binele său personal şi al comunităţii din care face parte.
Pentru că indiferenţa, lipsa de reacţie, necunoaşterea legilor de către cetăţeni, fac ca infractorii să fie încurajaţi în acţiunile lor, în vreme ce supravegherea vecinătăţii, reclamarea faptelor penale, chiar dacă au un prejudiciu mic sau sunt doar tentative, instalarea unor sisteme de supraveghere şi de alarmare, descurajează acţiunile infracţionale şi pot conduce la prinderea autorilor.