Patru persoane din Satu Mare au fost reținute, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii de la Combaterea criminalității organizate din Sălaj și Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. din Sălaj, într-o cauză de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu substanțe psihoactive.
La data de 19 noiembrie 2020, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj şi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sălaj, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în judeţele Sălaj şi Satu Mare, la persoane bănuite că ar fi procurat, deținut și comercializat substanțe cu efect psihoactiv.
În urma acestor activități, au fost găsite și ridicate un grinder, opt telefoane mobile, 5.815 lei, 10 grame de substanţă vegetală, 158 de plicuri cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv (etnobotanice), 63 de plicuri care prezentau urme cu astfel de substanţe, precum şi alte bunuri.
Pe parcursul cercetărilor, au fost audiate 34 de persoane.
În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii faţă de două tinere, de 19 și 29 de ani şi față de doi bărbaţi, de 30 și 46 de ani, toţi din judeţul Satu Mare, sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive.
Cei în cauză au fost prezentați Tribunalului Sălaj, cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare.
La activitățile de ieri, au participat și jandarmi de la inspectoratele de jandarmi județene Sălaj, Satu Mare și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.
Cercetările continuă pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale.
Sursa: Realitatea de Salaj