Compania aeriana rusească Aeroflot i-a anulat unui pasager toate bonusurile acordate în urma curselor efectuate pentru încălcarea regulilor, pasagerul luându-și fraudulos la bord pisica supraponderală.

Aeroflot a spus că Mikhail Galin, de 34 de ani, și-a luat motanul – pe Viktor – la bordul avionului SU1702, de la Moscova până la Vladivostok. În conformitate cu regulile companiei, animalele de companie cu o greutate mai mare de 8 kg trebuie să fie duse în compartimentul de bagaje. Pentru că Viktor era prea gras pentru cabina de pasageri, Galin a conceput un plan viclean prin care l-a luat cu el la bord, potrivit BBC NEWS.

Compania aeriană, însă, a aflat că Galin a încălcat regulile și „a luat decizia de a-l scoate pe acest pasager din programul de bonusuri”. „Toți kilometrii adunați în urma călătoriilor vor fi anulati”, a precizat compania aeriană într-un comunicat.

Mikhail Galin s-a dat singur de gol că l-a urcat pe Viktor la bord, după ce s-a lăudat pe Facebook. Într-o postare care s-a viralizat, Galin a povestit pas cu pas cum a procedat.

Galin a spus că l-a avut pe Viktor cu el într-o călătorie din capitala Letoniei, Riga, spre orașul din nordul îndepărtat al Rusiei, Vladivostok, care a inclus o escală în Moscova.

Când a încercat să urce în al doilea avion, în capitala Rusiei, personalul Aeroflot i-a transmis că nu-i va permite să-l ducă pe Viktor în cabina de pasageri. „Viktor s-a îngrășat și a ajuns la 10 kilograme, un nivel nepermis pentru cabină”, a scris Galin.

Pentru că era de neconceput să-l trimită pe Viktor la cală, Galin și-a amânat zborul și a luat „decizia strategică de a găsi o pisică similară, dar mai ușoară” pe aeroportul din Moscova.

A doua zi, Galin s-a întors la aeroport cu altă pisică identică, dar mai ușoară. După ce a trecut de check-in, pisica a fost înapoiată proprietarilor săi din aeroport, iar el l-a preluat pe Viktor care avea acum permis de îmbarcare.

Toată pățania trecerea neobservată dacă postarea lui, însoțită de o fotografie cu Viktor și un pahar de vin spumant alături, nu se viraliza. Însă povestea pisicii grase care a călătorit fraudulos în cabina pasagerilor a ajuns, în final, și la urechile celor de la Aeroflot.

Compania a desfășurat și o anchetă, iar pe camerele de supraveghere s-a văzut când Galin a schimbat pisicile.

Într-o altă postare, Galin a spus că acceptă fără nicio problemă pedeapsa companiei.

Articolul precedentSpectacolul ETERNA REÎNTOARCERE se reia duminică, la Sala Studio
Articolul următorUn bărbat din Negrești Oaș, vinovat pentru accidentul mortal dintre Vama și Orașu Nou